Cimitirul confesional
Cimitirul confesional
„Fiecare parohie şi mânăstire are dreptul să deţină sau să înfiinţeze cel puţin un cimitir pentru îngroparea credincioşilor decedaţi, care este proprietatea parohiei. Cimitirele parohiale, ca bunuri sacre destinate exclusiv şi direct cultului, sunt insesizabile şi imprescriptibile şi nu pot fi înstrăinate, schimbate, grevate sau sechestrate” (art. 186, al.1-2, din Statutul B.O.R.).
La parohie, „cimitirul se administrează de către Consiliul parohial, stă sub supravegherea preotului paroh, a epitropului şi a Consiliul parohial” (art. 187, al.1 din Statutul B.O.R.).
“Prin organizarea şi amenajarea cimitirului se va urmări obţinerea şi păstrarea unui aspect cu specific românesc, care se va realiza prin forma şi amplasarea monumentelor funerare şi a celorlalte lucrări, precum şi prin plantarea de arbuşti şi copaci ornamentali” (art. 11 din Regulamentul cimitirelor parohiale şi mănăstireşti – RCPM).
Cimitirul confesional al Parohiei Timişoara – Fabric este situat în Strada
Mătăsarilor, nr. 58, lângă canalul Behela, având o suprafaţă de 1 ha şi 9532 m.p.
Datează din anul 1850386. Inscripţia de pe clopotul din cimitir ne face să credem că este anterior anului 1857: „Aceasta campana s-au făcutu pe cheltueala D. Nicolae Popescu. de mae(s)trie cojocariu şi. a sostiei sale Ecatarina spre sănătatea celoru vii şi aducere aminte celoru intru Domnulu reposaţi ţi este închinata ţintirimului comunal care se ţine de biserica San.Ilie din Fabric. Temeşian. Ano: MDCCCLVII. Cos mich Carl Egartner in Temesvar 1857”.
Probabil acest clopot a fost montat într-un turn din cimitir. În 1896 Efta Milutin propune ca turnul de la cimitir să se demoleze, fiind foarte slab şi în locul lui să se cumpere una furcă de fântână nou(ă) în carea se se aşeze clopoţelul”.
În 10 februarie 1982 cimitirul era sistematizat pe trei sectoare: stânga (Nord) cu 64 rânduri; mijloc cu 68 rânduri; şi dreapta (Sud) cu 94 rânduri. Edificii bisericeşti în incinta lui erau: casa îngrijitorului, capela 1 (mortuară) şi capela 2 (a familiei Georgie Ioanovici Bebi), având trei fântâni şi o troiţă. Lungimea: 280 m. (nord); 295 m (sud); 68 m. (vest) şi 40 m. (est).
În anul 2010 gardul din plasă de sârmă fiind în stare avansată de degradare se reface din prefabricate din beton cu stâlpi de dimensiunea de 260 x 15 x 16 cm., plantaţi în fundaţii de beton.