Taina Sfântului Botez. Câteva consideraţii teologice şi practice

Pregătire

După naştere, Biserica a rânduit câteva slujbe de pregătire a noului-născut pentru unirea sa cu Hristos prin Taina Sfântului Botez:

– în a 8-a zi de la naștere preotul merge la casa pruncului și citește rugăciunile pentru mamă, precum și rugăciunea de punere a numelui. El însemnează copilul în chipul Crucii şi-l stropeşte cu apă sfinţită pentru a-l apăra de primejdii.

– la 40 de zile de la naștere, mama și pruncul vin la biserică. Rugăciunile pe care preotul le citește mamei au în vedere primirea de ea a Sfintei Împărtășanii. În mod eronat, unii consideră că mama este necurată și nu poate intra în biserică până ce preotul nu-i citește rugăciunile respective, însă trebuie înţeles mai degrabă că rugăciunile marchează sfârșitul perioadei de refacere a ei, după naștere. Apoi preotul citește rugăciunile de pregătire a Sfântului Botez și de îmbisericire a copilului. Astfel nou-născutul este dăruit lui Dumnezeu, așa cum Maica Domnului și Iosif au adus pe Pruncul Iisus la Templu, la 40 de zile de la naștere.

Taina Sfântului Botez

Cuvântul Botez provine din limba greacă: verbul baptizo înseamnă „a scufunda”. De aceea pruncul este „scufundat” în apa din cristelniță și nu doar stropit. Botezul este taina prin care omul, prin întreita afundare în apă sfinţită de către preot, în numele Sfintei Treimi, se spală de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele de până atunci. Astfel se naşte din nou duhovniceşte şi devine membru al Bisericii. Din acest motiv, numele noului botezat este bine să fie al unui sfânt sau al unei sfinte. Numele exprimă identitatea creștină și de neam.

La Botez, copilul este afundat de trei ori în apa sfințită, iar preotul rostește cuvintele: „Se botează robul/roaba lui Dumnezeu (numele) în Numele Tatălui – Amin, și al Fiului – Amin, și al Sfântului Duh – Amin”. Cuvântul „rob” are sensul de slujitor sau ascultător de Dumnezeu. Nu este nimic mai înălţător şi mai frumos decât să fim mereu în preajma lui Dumnezeu, ca slujitori ai Lui care fac întru toate voia Lui! Suntem cu adevărat liberi numai în măsura în care ne supunem Domnului şi ascultăm de El.

Taina Mirungerii urmează imediat după botezul pruncului. Prin punerea mâinii preotului în timpul citirii rugăciunii, prin rostirea cuvintelor „pecetea darului Sfântului Duh” și prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir, cel nou botezat primește bogăția darurilor Sfântului Duh. Sfântul Mir are în compoziție ulei de măsline amestecat cu aromate, care arată mulțimea darurilor duhovnicești pe care cel botezat le primește. Ungerea se face în semnul Sfintei Cruci, pecetluind toate simțurile. Prin darurile Duhului Sfânt noi primim puterea de a duce o viață creștinească, de a ne opune răului și păcatului și de a săvârși binele.

Rostul nașilor la Botez

Naşii, la Botez, mărturisesc credinţa în numele pruncului. Dacă cinstea de a fi naş la botez e mare, răspunderea nașilor înaintea lui Dumnezeu este şi mai mare în calitatea lor de părinţi duhovniceşti ai finului sau finei lor.

Cele necesare pentru Taina Botezului:

Certificatul de naștere al pruncului, de pe care se vor lua datele pentru întocmirea certificatului de Botez;
Lumânarea pentru nași – semn al luminii lui Hristos. Uneori lumânarea este împodobită cu flori, care simbolizează faptele bune (roadele credinței);
Pânza Botezului (crișmă / pânza de mir) – pânza de culoare albă în care se primește pruncul de către nași atunci când se scoate din apa botezului;
Fașa (panglica de Botez, de circa 50 cm) – cu care preotul stropeşte faţa celui ce se botează zicând: Îndreptatu-te-ai, luminatu-te-ai, sfinţitu-te-ai, spălatu-te-ai, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin;
Cruciulița Botezului – din partea nașilor pentru prunc, pe care preotul o binecuvântează, fiind semn al urmării lui Hristos: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie ( 8,34). Crucea va fi purtată de copil ca amintire a Botezului și a purtării crucii, a jertfei care definește viața oricărui creștin;
Prosopul cu care preotul se șterge după ce scoate pruncul din cristelniță. Săpunul nu este obligatoriu;

Pentru programarea Sf. Botez, Vă rugăm adresaţi-Vă Oficiului Parohial

Taina Cununiei. Câteva consideraţii teologice şi practice

Cununia sau nunta este Sfânta Taină prin care, după făgăduința mirelui și a miresei, exprimată liber în fața preotului, de a trăi împreună în iubire toată viața, pentru a naște și a crește copii și a se ajuta reciproc, li se împărtășește harul dumnezeiesc care întărește și înalță însoțirea lor naturală, prefăcându-o într-o desăvârșită și curată legătură morală, într-o unitate după chipul legăturii dintre Hristos și Biserică.

Tinerii care doresc să se căsătorească, bărbat și femeie, trebuie mai întâi să se căsătorescă civil, la ofițerul de stare civilă, iar apoi se poate săvârși și căsătoria religioasă. Căsătoria civilă este o însoțire pe viață între un bărbat și o femeie, prin liber consimțământ în condițiile legii. Căsătoria religioasă sau nunta creștină este o însoțire sfântă, făcută cu binecuvântarea lui Dumnezeu în biserică, printr-o Sfântă Taină, cea a Căsătoriei sau a Nunții, care sfințește iubirea și legătura celor însoțiți.

Taina Nunții a fost întemeiată de Dumnezeu încă de la începutul omenirii, în rai. Dumnezeu însuși, când l-a zidit pe om, a dat căsătoriei statutul de așezământ natural, legat de însăși natura omului, dar de origine divină instituită prin cuvintele „Și a zis Domnul Dumnezeu : Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor asemenea lui” (Gen. 2, 18). Apoi, Dumnezeu a binecuvântat însoțirea bărbătului cu femeia zicând „Creșteți și vă înmulțiti și umpleți pământul și-l stăpâniți” (Gen. 1, 28), poruncă a cărei valabilitate este permanentă (Gen. 2, 24). Legătura aceasta, decăzută prin păcat, Mântuitorul o restaurează și o înalță la rang de Taină. Astfel, El ia parte la nunta din Cana Galileii, pe care o sfințește prin prezența Sa și prin prefacerea apei în vin (In. 2, 1-11). Mai târziu, Mântuitorul a precizat caracteristicile căsătoriei creștine : ea poate avea loc numai între un singur bărbat și o singură femeie, neîngăduind despărțirea lor (Mt. 19, 5-6) sau divorțul decât pentru păcatul adulterului, adică al călcării fidelității conjugale (Mt. 19, 9).

CELE NECESARE PENTRU TAINA SFINTEI CUNUNII

Căsătoria este o Taină a Bisericii, prin care Dumnezeu își revarsă Harul Său unindu-i într-o familie pe cei ce doresc să se căsătorească. De aceea pentru oficierea Tainei Cununiei, în Biserica Ortodoxă trebuie să se țină seama de următoarele:

Trebuie să se obțină în prealabil un certificat de căsătorie din partea autorităților.
Sfânta Taină a Cununiei trebuie să fie oficiată de un preot ortodox (sau mai mulți) după tradiția liturgică a Bisericii Ortodoxe.
Cei ce doresc să se căsătorească trebuie să se spovedească înaintea oficierii căsătoriei.
Nașii trebuie sa fie de credință ortodoxă și căsătoriți unul cu altul.

Zile când NU sunt permise Cununii:

– În toate zilele de miercuri și vineri de peste an

– În cele 4 posturi mari

– În Săptămâna Brânzei

– În Săptămâna Luminată

– În ajunul cât și în Duminica Rusaliilor

– În ajunul Praznicelor Împărătești

– De Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august)

– În ajunul Înalțării Sfintei Cruci (13 septembrie)

– De Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie)

– De la Nașterea Domnului până la Botezul Domnului

Pentru programarea Sf. Cununii, vă rugăm adresaţi-vă din timp Oficiului Parohial

Taina Sf Maslu. Câteva consideraţii teologice şi practice

Cauzele deprimării şi descurajării oamenilor de multe ori sunt bolile, iar acestea nu pot fi învinse numai cu mijloace omeneşti şi mai mult decât atât, unele boli nu sunt altceva decât o consecinţă a propriilor noastre păcate. Poate ne întrebăm cum întăreşte sau dacă vindecă Dumnezeu pe cei bolnavi şi cum anume? Dumnezeu îşi manifestă iubirea şi mila Sa faţă de cei suferinzi prin Taina Sfântului Maslu, de aceea în toate rugăciunile slujbei se invocă mila lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este în aceste rugăciuni Doctorul Cel plin de milă.

Taina Sfântului Maslu, este slujba prin care Biserica se roagă pentru cei bolnavi, dăruindu-le harul tămăduirii, al iertării păcatelor prin ungerea cu untdelemn sfinţit însoţită de rugăciunea preoţilor.

Denumirea de maslu este de origine slavă: „maslo” care înseamnă „untdelemn”, dar se mai foloseşte denumirea de „eleoungere” – „ungere cu untdelemn”.

Epistola Sfântului Apostol Iacob este cea care atestă originea practică a Tainei Sfântului Maslu, atunci când Apostolul vorbeşte de vindecarea celor bolnavi prin „rugăciunea credinţei”: „De este cineva bolnav să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul, iar de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iac.5, 15). Înţelegem prin aceste cuvinte că vindecarea bolnavului constă în credinţa sa în Dumnezeu, unită cu rugăciunea preoţilor şi chiar faptul că bolnavul cheamă preoţii să se roage pentru el implică credinţa lui în lucrarea lui Dumnezeu, „Doctorul sufletelor și al trupurilor”, prin aceasta făcând-o lucrare a Harului lui Dumnezeu cu scopul de a-l vindeca (sufletește și trupește) și întări pe om.

La Taina Sf. maslu credincioşii aduc untdelemn şi faină din care, apoi, se frământă un aluat care se coace şi se va consuma pe nemâncate

La Parohia Sf Ilie din Timişoara, taina Sf. Maslu se săvârșește în fiecare zi de joi, la ora 17.00, program de iarnă şi la ora 18.00, program de vară.