Cantina socială
Cantina socială
Cantina socială a parohiei Timișoara Fabric își desfășoară activitatea din anul 2003 în incinta casei parohiale de pe strada Andrei Șaguna, nr. 10. Aici primesc ajutor un număr de 30 de credincioși aflați în dificultăți materiale și fizice, selectați în urma întocmirii anchetelor sociale, efectuate de personalul de specialitate al serviciului social din cadrul Centrului Eparhial. Ei primesc alimentele sub formă de hrană rece. De aprovizionare și distribuția darurilor parohiei se ocupă un grup de femei din Comitetul Parohial, sub îndrumarea preotului paroh. Alimentele se împart celor deplasabili direct de la locația cantinei sociale în ziua de sâmbătă a fiecărei săptămâni. În cazul persoanelor vârstnice sau nedeplasabile voluntarii parohiei duc alimentele la domiciliul beneficiarilor.
Cu ocazia Sfintelor Sărbători, atât cele ale Praznicului Învierii Domnului cât și cele ale Nașterii Domnului, cu largul concurs și ajutor al enoriașilor, se oferă alimente în cantitate mai mare ca de obicei. În privința finanțării acestui serviciu filantropic o mare parte a fondurilor provin din bugetul parohiei, fie ca urmare a unor donații cu indicație precisă, fie prin alocări în funcție de necesități.
